Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău adresează felicitări călduroase elevilor din capitală care au obținut medalii de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO), ediția a XXIX-a, desfășurată în perioada 24–29 iunie 2025 în Struga, Macedonia de Nord.
🥉 Bugăescu Darius, elev la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești
🥉 Tanas Nikolai, elev la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Chișinău
🥉 Magdei Grigorii, elev la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”
Acești tineri matematicieni au făcut parte din lotul național al Republicii Moldova, format din 6 elevi și 2 conducători, într-o competiție de înalt nivel la care au participat circa 144 de elevi din 23 de țări.
🏛️ Rezultatele remarcabile obținute de elevii municipiului Chișinău reprezintă o recunoaștere a calității educației și a eforturilor susținute ale cadrelor didactice, dar și a politicilor educaționale promovate de Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport.
👏 Această reușită demonstrează că sprijinul constant oferit de autoritățile municipale, investițiile în educație și promovarea performanței contribuie direct la dezvoltarea unei noi generații de tineri capabili să exceleze pe plan internațional.
📌 DGETS își exprimă profunda recunoștință față de profesorii coordonatori, familiile elevilor și instituțiile de învățământ implicate, care prin implicare, profesionalism și dedicare construiesc pilonii excelenței academice.
🎖️ Chișinăul educă elite! Felicitări, campionilor noștri, și mult succes în continuare!