Precum familiile se reunesc de sărbători, ne apropiem și noi, în ajunul Paștelui, de toți cei care fac parte din sistemul de învățământ din sector pentru a transmite unul altuia mesaje pline de bunătate și căldură și pentru a promova datinile creștine specifice sărbătorii.
Copiii, prin gingășia, lumina și puritatea lor, devin întruchiparea sfintei zile a Învierii.
Cu acest prilej, astăzi, la 10 aprilie, la Grădinița nr. 156 s-a desfășurat un eveniment tematic dedicat Paștelui. Gazda sărbătorii, directorul Tatiana Bulat a primit vizita oaspeților de seamă, Șefa Direcției Educație Tineret și Sport Centru, Natalia Strajesco, Vicepretorul sectorului Centru, Sergiu Andrian și directorii de grădinițe, școli și centre de creație a copiilor din sector.
A fost un adevărat festin artistic datorită spectacolului muzical la care au luat parte cu toții, de la mic la mare. Preșcolarii au captivat cu momente artistice pline de emoție, cadrele didactice cu prestații talentate, directorii alături de Șefa DETS Centru cu frumoase colinzi pascale, iepurașul de Paști cu cadouri și surprize.
După partea artistică a urmat un master-class la încondeierea ouălor.
DETS Centru adresează felicitări organizatorilor pentru desfășurarea activității extracurriculare, menită să consolideze echipa managerială și să valorifice cultura noastră.




















































